sau Regula Nr. 5: Nu fi încă un naţionalist bătut în cap care trage cu dinţii de „identitatea istorico-culturală”.

Premisă: Te deranjează multi-culturalismul? Imperialismul american? Negrii care au venit să ne fure femeile? Evreii? Pardon, jidanii? Țiganii? Uniunea Europeană? Trăiască Mama Rusie? Era mai bine pe vremea lui Ceaușescu?

S-ar putea să fii un specimen care suferă de prea multă mândrie națională. Știu că ți-e greu să înțelegi ce e greșit în noțiunea asta, dar să începem cu începutul.

O luăm ca la clasa întâi. Dragi copii. Vă rog să-mi căutați în dicționar cuvântul mândrie și ce înseamnă:

MÂNDRÍE, mândrii, s. f. 1. Sentiment de mulțumire, de satisfacție, de plăcere, de bucurie; ceea ce produce mulțumire, satisfacție, plăcere, bucurie; sentiment de demnitate, de încredere în calitățile proprii. ♦ Ceea ce constituie prilej de laudă, de fală, de mulțumire. 2. Sentiment de încredere exagerată în calitățile proprii; orgoliu, trufie, îngâmfare. – Mândru + suf. -ie.(DEX, 2009).

Cât de încrezător trebuie să fii în această calitate, să fii român. Ce calitate proprie impresionantă, a fi român. Sau francez. Sau chinez. Sau imbecil. Ce au aceste lucruri în comun? Exact, sunt coincidențe geografice. În cazul imbecililor, nu excludem posibilitatea coincidenței genetice. Întrebarea e, ești chiar atât de cretin și limitat, încât singurele lucruri cu care te poți mândri, nu sunt nici măcar muncite de tine? Nu sunt rezultate obținute de tine?

Și ce e și mai amuzant, e că acești indivizi, aparent tot ființe sociale (deși știu că nici biologia nu le place, că e probabil vreo manevră a jidanilor să manipuleze prostimea, nu indivizii inteligenți și capabili ca ei), nu realizează ipocrizia existențială în care trăiesc. Iarăși, să o luăm ca la clasa a șasea.

Învățător/Învățătoare: Cine îmi poate spune ce a existat înainte de țări?

Copil 1: Triburi!

Copil 2: Nomazi!

Copil 3: Nimic! Dumnezeu ne-a dat țările! (posibil viitor naționalist)

Copil 4: Imperii!

Cred că e o clasă de copii speciali, promițători chiar. Dar, istoric vorbind, oamenii au format grupuri. Întâi grupuri mici, nomade. Apoi triburi Iar odată cu stabilirea agriculturii, cumuluri de triburi pe arii geografice, care astăzi sunt cunoscute sub numele de țări. Iaca fâs. Și dintr-o dată, apar amărâții ăștia, pentru care culmea vieții lor a fost că și-au susținut echipa de fotbal la vreun meci internațional, dar jucat în România, și au impresia că oamenii trebuie limitați geografic de niște linii imaginare, fiindcă cei dintre liniile în care s-au născut și ei, sunt cei mai tari oameni care au putut exista vreodată. Lucru de care mă îndoiesc teribil, considerând existența lor.

Dacă acești stimați domni (și doamne) trăiau cu impresia că România a apărut din Dacia, care în niciun caz nu era formată din mai multe țări, și Dacia asta a lor, sau triburile care au format Dacia, au apărut de nicăieri și/sau au fost așezate așa de Dumniezo’ însăși, s-ar putea să trăiască un șoc citind acest articol.

Acestea fiind spuse, nu înțeleg de unde provine mirarea lor, în ceea ce privește multi-culturalismul? În ceea ce privește cultura socială ce depășește niște granițe trasate acum câteva sute, dacă nu mii de ani? Sau între timp ei nu au mai evoluat? Au aceeași mentalitate? Tehnologia nu i-a ajuns? Nu au aflat încă, faptul că e aproape moca să vorbești cu oameni de la mii de kilometri depărtare? Că poți călători până la ei în câteva ore? Sau nu merită acest efort, fiindcă nimeni nu e mai bun ca noi, fiindcă noi suntem români, cetățeni semi-analfabeți, cu cea mai mare rată a mortalității infantile din Europa, conduși de oligofreni, cu o presă semi-doctă, fără canalizare și utilități în aproape 50% dintre locuințe. Românul – Homo Apex. #MândruCă-sRomân

Nu fi naționalist cretin. Că sunt suficienți bipezi cu ochelari de cal pe mirobolantele meleaguri autohtone.